Bună seara şi bine aţi venit la Moebius, programul de ştiinţă prezentat de Radio24. După cum ştiţi, Moebius face parte din proiectul Nanochannels al cărui obiectiv constă în informarea şi implicarea publicului nespecializat în nanotehnologie. Desfăşurarea acestuia include un număr de activităţi printre care câteva sondaje online şi grupuri tematice unde sunt solicitate părerile publicului cu privire la nanotehnologie.
În cadrul unuia dintre aceste sondaje, consumatorii au fost întrebaţi dacă se aşteptau la etichetarea specifică a produselor fabricate cu ajutorul nanotehnologiei. Rezultatele sunt interesante, iar noi le-am discutat împreună cu Federico Pedrocchi, producător şi redactor Moebius Science, Luisa Filipponi, consultant ştiinţific Nanochannels şi Fabio Iraldo, conferenţiar universitar în domeniul managementului la Universitatea Bocconi din Milano. Printre interesele de cercetare ale profesorului Iraldo se numără certificările şi etichetarea produselor. În cele ce urmează, veţi asculta un rezumat al acestei discuţii.
Mai întâi, îi solicităm Luisei să ne împărtăşească rezultatele sondajului realizat anul trecut de Nanochannels la nivel european. Aflăm de la aceasta că atunci când oamenii au fost întrebaţi cu privire la „necesitatea unei etichete specifice pentru identificarea unui produs de consum fabricat cu ajutorul nanotehnologiei”, aproximativ 70 % dintre respondenţi au răspuns afirmativ. Atunci când au fost întrebaţi despre conţinutul şi aspectul etichetei, ca o primă reacţie 50 % dintre respondenţi au solicitat aplicarea unui simbol pe ambalaj, iar cealaltă jumătate listarea nanomaterialelor folosite în ingrediente. În momentul discutării mai detaliate a acestui aspect în cadrul grupurilor tematice, participanţii, după o reflecţie atentă, au considerat că aplicarea unui simbol nu ar fi atât de utilă pentru consumator deoarece puţine persoane ştiu ce este de fapt nanotehnologia. Există riscul de a aplica pe pachet un simbol pe care oamenii nu-l înţeleg prea bine şi care, în cele din urmă, nu-i ajută să facă o alegere informată.
În acest moment Federico subliniază că acesta reprezintă de fapt punctul esenţial: dacă ne dorim cu adevărat să informăm consumatorii prin intermediul etichetării, eticheta ar trebui să conţină o cantitate suficientă de informaţii prezentate pe înţelesul consumatorului obişnuit. Totodată, Federico indică faptul că la acelaşi sondaj unii respondenţi au afirmat că pentru ei contează marca sub care se vinde produsul: aceştia vor selecta produsele în funcţie de mărcile în care au încredere. Astfel, acesta adresează următoarea întrebare profesorului Iraldo: care ar fi strategia de etichetare pe care ar trebui să o adoptăm pentru produsele de consum fabricate cu ajutorul nanotehnologiei?
Răspunsul profesorului Iraldo este că etichetarea poată fi abordată din două perspective. Prima abordare constă în adoptarea unui plan de etichetare voluntar sau obligatoriu. În ambele cazuri, eticheta rezumă informaţiile pentru consumator, pe care acesta trebuie să le utilizeze ulterior.
În acest moment, Luisa solicită opinia profesorului Iraldo referitor la argumentul potrivit căruia etichetarea transferă, de fapt, responsabilitatea de la producător la consumator, care se poate găsi în situaţia de a dispune de informaţii pe care nu le înţelege prea bine. Cu toate acestea, producătorul şi-a îndeplinit atribuţia de comunicare.
Răspunsul profesorului Iraldo este că există o problemă în ceea ce priveşte gradul de lizibilitate şi înţelegere a informaţiilor de pe o etichetă pentru consumatorul general. Acesta explică faptul că, deseori, tendinţa producătorilor este de a introduce o multitudine de informaţii tehnice într-o etichetă pentru a evita răspunderea.
Profesorul Iraldo menţionează că a doua abordare constă în crearea unei mărci, o marcă comercială de calitate pe care clienţii să o poată recunoaşte. Marca comercială este un simbol (siglă) oferit de o autoritate care testează diversele produse şi care prin intermediul mărcii comerciale garantează siguranţa produsului. Federico, Luisa şi profesorul Iraldo consideră că instituirea unei astfel de autorităţi independente reprezintă cea mai bună soluţie. Profesorul Iraldo adaugă că existenţa unei astfel de autorităţi ar stimula producătorii să utilizeze nanomaterialele în cel mai sigur mod şi doar în situaţiile în care beneficiul real adăugat este evident pentru consumator. De asemenea, acesta subliniază necesitatea reală de a evita situaţia generată de OMG-uri, când nicio autoritate nu a fost instituită, rezultatul fiind etichetarea la întâmplare care nu garantează în cele din urmă sănătatea consumatorilor.
Adăugaţi comentariul şi spuneţi-vă părerea!
