În urmă cu patru ani, Oscar Pistorius nu a primit permisiunea de a participa la probele de atletism din cadrul Jocurilor Olimpice din 2008. Deoarece protezele lui au fost considerate drept picioare bionice, cu performanţă superioară picioarelor normale, s-a considerat că ar avea un avantaj faţă de adversari. Decizia a fost ulterior modificată: i s-a permis să participe la calificări, dar fiindcă nu s-a calificat, a participat până la urmă la Jocurile Paralimpice şi a câştigat trei medalii de aur.
Oscar Pistorius, Source: Wikipedia
Povestea lui Pistorius a făcut senzaţie – dar este oare „cazul Pistorius” un caz izolat, sau reprezintă povestea sa doar vârful aisbergului? Trebuie luate în considerare toate materialele şi tehnologiile noi care „ajută” atleţii să obţină performanţe superioare. Nu face tehnologia parte din orice sport, într-un fel sau altul? Şi dacă da, unde tragem linia între ceea ce este „corect” şi ceea ce este „incorect”?
Pe măsură ce Jocurile Olimpice de vară din 2012 se apropie, cunoaştem deja cazuri în care atleţii au solicitat un nou tip de costum de baie care promite cel mai redus nivel de frecare datorită materialului şi ne aşteptăm să vedem noi pantofi şi echipamente de alergare, chiar şi noi tipuri de ochelari de soare care nu doar arată foarte bine, dar, mai ales, au o performanţă excelentă. În ultimele decenii, tehnologiile inovatoare au fost folosite din abundenţă pentru a concepe şi crea echipamente sportive de performanţă ridicată, iar pe măsură ce au apărut noi produse, graniţa fragilă dintre ceea ce este „corect” şi ceea ce este „incorect” a devenit din ce în ce mai discutabilă. Un exemplu grăitor: un costum de baie complet a fost interzis de către Federaţia Internaţională de Nataţie (FINA) deoarece era fabricat din materiale care stimulau „viteza, flotabilitatea sau rezistenţa”. În prezent, nanotehnologia îşi deschide porţile către noi posibilităţi, chiar mai sofisticate: materiale textile cu senzori încorporaţi, pantofi care pot urmări şi monitoriza performanţa atleţilor, plasturi pentru piele care monitorizează parametrii psihologici. Deşi multe dintre aceste dispozitive se găsesc încă în etapa de testare în laborator, este foarte posibil ca acestea să devină realitate în viitorul apropiat. Iar la momentul respectiv, vom fi puşi în faţa unor noi întrebări legate de „corectitudine”, ca de exemplu: dacă un atlet foloseşte un plasture pentru piele care îşi schimbă culoarea când nivelul de deshidratare a atins punctual critic, beneficiază atletul de un avantaj competitiv injust?
The Olympic Games
Se spune adesea că nanotehnologia conferă putere, dar ne întrebăm ce se întâmplă dacă aceasta duce la transformarea Jocurilor Olimpice într-o arenă în care atleţii câştigă în funcţie de activitatea senzorilor încorporaţi în echipamentele sportive, în funcţie de tipul de tricou, de costum de baie, de şort sau de pantofi de sport pe care îl poartă sau, în ultimă instanţă, în funcţie de cât de mult îşi permite să plătească pentru tehnologie.
Jocurile Olimpice reprezintă ocazia pentru atleţi de a concura pentru a stabili cine poate să sară mai sus, să alerge mai repede, să se concentreze mai bine. Unul dintre motivele pentru care au loc Olimpiadele şi care contribuie la popularitatea sporturilor este prezenţa spectatorilor, care asistă la performanţe deosebite, la doborârea recordurilor. Prin urmare, nu este surprinzător că ne punem întrebări de ordin social şi etic atunci când vine vorba de aceste competiţii, încercând să stabilim linia (deja discutabilă) între ceea ce este acceptabil şi ceea ce este inacceptabil în sport şi să definim, în esenţă, ceea ce duce la o „performanţă superioară” şi ceea ce duce la o „ameliorare umană exagerată artificial”. Ştim că nanomaterialele sunt deja studiate în medicină pentru restaurarea funcţiilor pierdute sau deteriorate, cum ar fi nanomaterialele pentru regenerarea osoasă sau neuronală. Dar dacă aceste tratamente sunt folosite pentru ameliorarea peste măsură a organismului uman? De exemplu, cercetătorii dezvoltă dispozitive miniaturizate pentru a controla la nivelul creierului tremurul pacienţilor cu afecţiuni neurologice. Dar ce s-ar întâmpla dacă asemenea dispozitive ar fi folosite pentru a creşte gradul de concentrare al atleţilor din sporturile de tragere? Sau imaginaţi-vă următoarea situaţie: în urma unui accident în care îşi fracturează un os, un atlet este supus unui tratament osos care îi conferă o performanţă superioară, de exemplu prin înlocuirea ţesutului osos cu un ţesut mai puternic decât ţesutul osos obişnuit. Trebuie aceşti atleţi descalificaţi de la Jocurile Olimpice? Ar trebui aceştia să participe la Jocurile Paralimpice?
În cele din urmă, Jocurile Olimpice ar putea deveni o încercare de acces la cea mai bună tehnologie şi la cele mai inovatoare tratamente medicale, pentru ca oamenii să îşi depăşească propriile limite. Sub anumite aspecte, aceasta se întâmplă deja. Nanotehnologia ar putea lua totul la un alt nivel, făcând foarte dificilă distincţia între „performanţa naturală” şi „performanţa ameliorată artificial”.
Vă place subiectul? Alăturaţi-vă Campaniei NanOlympics online
