Nanochannels este un proiect finanţat de Comisia Europeană cu scopul de a informa şi a antrena publicul în dezbaterile pe probleme de nanotehnologie.
Ca parte a eforturilor noastre de a ridica o discuţie pe tema aspectelor etice, legale şi sociale ale nanotehnologiei, dorim să ne concentrăm atenţia asupra Jocurilor Olimpice de la Londra din această vară. Folosirea nanotehnologiei a devenit din ce în ce mai frecventă în ultimii ani, iar sportul nu constituie o excepţie. Întrebarea este: ce impact va avea nanotehnologia asupra Jocurilor Olimpice din 2012?
Considerăm că acest eveniment de mare anvergură reprezintă o excelentă oportunitate de a pune în discuţie posibilele efecte ale unei noi tehnologii şi implicaţiile acesteia asupra societăţii, sportului şi culturii în general. Evenimentul este unul global şi va evoca un interes major şi emoţii de proporţii, fiind aşadar relevant pentru publicul larg, care va fi probabil mai receptiv la subiectul nanotehnologiei în acest context.
Am aprecia dacă v-aţi alătura eforturilor noastre de a implica publicul larg.
Considerăm că blogul profesional şi reputaţia dumneavoastră sunt valoroase pentru misiunea noastră şi sperăm că vă veţi alătura campaniei Nanochannels privind Mondialele de la Londra din 2012.
Nanotehnologia ridică dileme de ordin etic în privinţa a numeroase aspecte ale Jocurilor Olimpice:
- Echipamentele şi îmbrăcămintea sportivă – Unde trasăm linia între o îmbunătăţire justă şi una abuzivă? Care este rolul unui atlet într-un astfel de mediu? Cum va afecta discrepanţa dintre clasele sociale?
- Ameliorarea umană exagerată artificial – potenţialul oamenilor bionici şi relaţia viitoare dintre Jocurile Olimpice şi Paralimpice
- Nanosenzorii şi analizele toxicologice
Consultaţi, de exemplu, articolul nostru: „Cazul Pistorius” şi nanotehnologia în Olimpiadele sportive
Dacă ne împărtăşiţi entuziasmul pentru acest subiect şi consideraţi că acest eveniment sportiv major la scară globală este pus în faţa unei schimbări de proporţii care necesită atenţia publicului, vă invităm să vă alăturaţi campaniei noastre de specialişti formată dintr-un grup exclusiv de lideri cu scopul de a-şi exprima opiniile şi viziunile prin intermediul proiectului Nanochannels.
Contribuţia dumneavoastră va beneficia de o distribuire semnificativă prin intermediul reţelei Nanochannels.
Articolele dumneavoastră vor fi publicate pe site-ul oficial Nanochannels şi vor fi partajate partenerilor media de vârf: The Guardian, El Mundo şi Corriere Della Sera.
Cum vă puteţi alătura campaniei privind Jocurile Olimpice?
Alegeţi-vă punctul de vedere şi compuneţi un articol dedicat Jocurilor Olimpice şi nanotehnologiei. Cea mai bună abordare este cea a problemelor controversate pentru a provoca publicul să se gândească la dileme şi să îşi exprime opiniile.
Trimiteţi-ne linkul la articolul dumneavoastră sau orice întrebări care necesită clarificări.